Fumatul este acceptat de Islam, dar nu și de ISIS, care îl consideră o formă de „sinucidere lentă”, scrie ibtimes.com. Statul Islamic a interzis consumul de țigări în teritoriile ocupate și cei care nu se supun riscă să fie executați. ISIS a interzis vânzarea de țigări și precizează că fumatul dăunează sănătății și finanțelor cetățenilor.
„Fiecare fumător ar trebui să știe că, cu fiecare țigară fumată, într-o stare de vanitate, îl jignește pe Allah”, a declarat Biroul de Predici al ISIS. „La trei zile de la pronunțarea acestei declarații, vânzarea de tutun va fi strict interzisă și cei care vor insista să vândă tutun vor fi pedepsiți potrivit legii Sharia”.
ISIS a ars milioane de pachete de țigări în Irak și Siria, pentru a interzice fumatul. Militanții au confiscat și câteva plantații de marijuana, cărora le-au dat foc. Cei care fumează în continuare riscă să fie biciuiți, închiși sau chiar decapitați. Din această cauză, unii arabi trec granița cu Turcia, pentru a savura în tihnă o banală țigară.